duminică, 1 iulie 2018

Romanul SF: ORIGAMI:Omul de hârtie disponibil pentru PRECOMANDĂ!


Cei care plasează comanda până pe data de 26.07.2018 vor beneficia de o REDUCERE de 40%!‼️‼️‼️
Fii primul care pune mâna pe romanul babilon al autoarei Sandra Coroian 
PREȚ PROMOȚIONAL: 30 Lei 



„M-am auzit strigând de undeva din colțul minții mele. Poate că avusese dreptate, poate chiar eram bolnav. Nu cumva eu făcusem asta, fără să-mi dau seama?
M-am aruncat în genunchi în balta de sânge și i-am smuls ciobul din gât. Simțeam nevoia să mă privesc în acea bucată de oglindă. Am șters-o de sânge și m-am privit.
Parcă nu eram eu. Ochii mi se adânciseră în orbite și un soi de pungi negre se formaseră sub ei. Dar oare vedeam bine sau mintea îmi juca feste?
Nu cumva îmi imaginam totul?
— De ce te minți?”
– Fragment
Descriere:
ORIGAMI: Omul de hârtie, romanul babilon.
O carte interactivă care oferă posibilitatea cititorului de a-i alege începutul.
O poveste care te duce cu gândul la titluri precum Heavy Rain, Wayward Pines, Strangers și multe altele, amenințând să dea peste cap lumea celui care îndrăznește să o parcurgă.
Dinamica acestui roman se dedică în special celor curioși, dornici de a descoperi ceva diferit, ceva nou, ceva care îi va duce în o cu totul altă dimensiune, atat conceptual cât și imaginativ.
Un roman complex, conceput să se muleze pe preferințele oricărui cititor, fără a pica, însă, într-un clișeu tipic.
Suspans, mister,emoție, groază, știință, dramă, toate acestea adunate într-o poveste tip puzzle, ale cărui piese trebuie să le culegi pe parcursul paginilor răsfoite, pentru a putea forma imaginea finală.
Un vamaiot, un asistent în inginerie genetică, un freelancer și un muzician, patru destine diferite legate printr-un deznodământ sfâșietor. Protagoniștii sunt smulși cu brutalitate din lumea pe care o cunosc și aruncați într-un univers greu de înțeles, unde se văd nevoiți să înfrunte adevărul necruțător.
Cui nu-i place marea și viața de vamaiot?
Cui nu i-ar plăcea ideea unui loc de muncă misterios?
Cui nu i-ar plăcea să facă pe detectivul?
Cui nu i-ar plăcea să devină o vedetă și să-și revadă prima iubire?
Ai curajul necesar pentru a ajunge până la ultima pagină?
⭐⭐⭐⭐⭐
”Leila e o autoare al cărei stil cinematografic captivează de pe prima pagină. ORIGAMI nu oferă peisaje descrise pe zeci de pagini ori personaje a căror psihologie e disecată până la absurd. Leila Sandra Coroian e un autor pe jumătate regizor, care își pune eroii să joace pur și simplu, să ne arate totul, un autor care ne garantează o experiență vizuală aproape egală cu ecranizarea propriei cărți.
Sunt convins că într-o zi Leila Sandra Coroian va reuși să-și ducă poveștile în Lumea Nouă. Stilul ei este foarte apropiat de ceea ce se publică acum în SUA. Până atunci, să profităm de versiunea în limba română și să o citim!”
Liviu Surugiu, autorul volumului Pulsar
⭐⭐⭐⭐⭐
„Leila Sandra Coroian este stăpână pe semnificația fiecărei povești și,desigur această carte este doar o etapă din destinul ei literar, pe care-l prevăd unul de anvergură internațională, atât prin talentul său ,cât și prin originalitatea sa ce a impus-o în breasla tinerilor scriitori care îmbină și dezvoltă literatura SF având la bază erudiția unui mare scriitor ce poate să se joace cu personajele sale în orice timp, în orice spațiu.”
Cu recunoștință, Anca Bica Bălălău, Radio România Reșița