De curând am observat ceva... poate ar fi trebuit să realizez asta de mult, dar deh... natura umană nu ne lasă prea mult loc de gândit.
Am observat... poate chiar și din proprie experiență... poate că am trăit fără să-mi dau seama o așa numită ”transformare” de care nu am fost conștientă în momentul în care se derula totul.
Să vă explic. Dacă e să ne luăm pe noi, oamenii, ființe umane, homo sapiens... cum mai vreți voi să ne numim, putem spune că suntem niște ființe destul de complexe sau poate chiar banale. Chiar dacă ce am spus mai înainte ar putea părea un paradox. Dacă toți ne-am rupe câtuși de puțin din rutina noastră zilnică, dacă ne-am opri măcar 2 minute și ne-am analiza, pe noi ca persoane, cred că am putea să ne definim mai ușor.
Nu e doar ceva ce mi-a venit mie așa din senin... e felul în care ne schimbam, ne metamorfozăm, prindem forme ciudate, de necunoscut, nemaiîntâlnite de noi, în clipa în care suntem în preajma altora. Nu vreau sa vorbesc la general. Vreau să mă focusez pe o problemă care ar trebui să dispară definitiv din sistemul nostru, dar presupun că nu se poate atâta timp cât suntem construiți în așa fel încât răutatea și ura să facă parte din noi.
Nu v-ați întrebat niciodată de ce, spre exemplu, agreați o persoană, o simpatizați sau etc. atunci când doar voi și persoana respectivă sunteți implicați în ecuație? Poate că sunteți buni la suflet, poate vă place să cunoașteți persoana în cauză și o acceptați așa cum este pentru că și ea vă acceptă la rândul ei. Dar ce se întâmplă în momentul în care ”vocile” alea din exterior, indiferent că e vorba de o singură persoană sau mai multe, vin și vă schimbă complet perspectiva?
Dintr-o dată persoana cu care ați format o oarecare legătură, nu se mai ridică la nivelul standardelor voastre, nu mai prezintă niciun interes, ba din contră, devine pionul, ținta batjocurilor voastre, doar pentru că persoana/persoanele din exterior mă ațâță, vă întârâtă.
Exact din acest motiv am și ales titul... chestia asta m-a dus cu gândul la câini. Da poate pare revoltător că pot compara o rasă superioară cu rasa canină, dar nu am de ales. Ne comportăm la fel, sau mai bine spus mai rău decât ei.
Ca să mă explic mai bine. Ați văzut un cățel singur, chiar și maidanez, cât e de fricos, retras, cuminte, se bucură etc. iar în clipa în care vine haita, încă vreo 3-4, ar fi în stare să te sfâșie de viu.
Asta se întâmplă și cu noi oamenii... suntem buni în esență, dar atât de ușor influențabili, chiar și dacă vrem să negăm asta. Tot suntem trași în transa asta îmbietoare care chiar pare satisfăcătoare pe moment, poate chiar te face să te simți bine că ești rău sau vorbești la adresa cuiva. Dar e greșit... e atât de greșit... și cu toate astea... toți o facem... fie că vrem fie că nu.
Tu ce ești? Om? Sau bestia din haită?
