joi, 5 iunie 2008

Care este mai dureros, adevarul sau minciuna?


Sunt sigura ca nu sunt singura care isi pune aceasta intrebare... care ar putea fi mai dureros adevarul sau minciuna.... pai putem spune ca amandoua in aceeasi masura. Desi unii spun ca prefera adevarul in fata minciunii de fapt se mint pe ei insisi in momentul in care spun: daca imi spuneai adevarul era mai bine si nu ma suparam asa. Sa fim un pic realisti... in momentul in care cineva ne minte... motivul pentru care este dureros este acela ca ne simtim sfidati, insa daca ne spune adevarul tot nu este convenabil deoarece incep intrebarile de genul : de ce ai facut asta? de ce te-ai dus acolo? de ce nu mi-ai spus inainte... etc etc. Iar reactia la acest gen de situatie ar fi urmatoare : pai de ce sa iti mai zic adevarul daca tu ma decapitezi in momentul in care sunt sincer... asa mai bine te mint si nu ies nici eu rau nici tu. Asadar am putea spune ca adevarul da "nastere" minciunii intr-o oarecare masura. Este adevarat ca exista momente in care minciuna este folositoare incat ne scapa de unele suferinte cum ar fi: sa nu ii spui unui copil ca l-ai adoptat.. deoarece ar putea sa fie afectat psihic, sa nu ii spui unui om care este pe moarte ca in cateva zile ar putea sa moara... deoarece asta i-ar distruge orice dram de speranta... si multe altele. Cateodata ne complacem si acceptam sa traim in minciuna spunand ca asa e mai bine, de ce sa spun adevarul daca dupaia voi suporta consecintele. Si atunci marea mea intrebare este : de ce sa ajungem in situatia in care trebuie sa apelam la minciuna? Dupa cum spunea un vechi proverb "minciuna are picioare scurte" . Si asa si este... rareori se intampla cand o minciuna nu se afla... si atunci am putea spune ca, scuzati cacofonia, consecintele vor fi mai drastice, deoarece o minciuna ne face sa ne simtim tradati. Unii ar spune : "Singurul lucru pe care nu il suport este minciuna"... dar sunt sigura ca asta este doar asa o replica pentru a se face admirat pentru caracterul sau corect... dar credeti ca acei oameni care au asemenea replici nu mint? Pot spune din proprie experienta ca cei care spun asa ceva mint mai mult decat cei care nu spun nimic. A! Sau de fapt gresesc eu, acesti oameni nu suporta sa fie mintiti insa ei nu au spus nicioadata ca nu suporta sa minta. Nu stiu cat de plictisitor este articolul acesta insa stateam si ma gandeam asa oare cat de des mintim si cat de des suntem mintiti? Asa ca o concluzie, in opinia mea fie ca mintim fie ca spunem adevarul intotdeauna acestea vor fi dureroase, insa un singur lucru le diferenteaza: daca spui adevarul este posibil sa fi apreciat, iar daca minti poti cadea in ochii unei persoane.

2 comentarii:

Anonim spunea...

adevarul

Provincialul spunea...

Frumos subiect! Felicitari!
Eu am sa-ti spun insa altceva. Noua ne place sa fim mintiti si sa traim in intuneric pentru ca suntem neam de cartite, nu de eroi revolutionari! Ne place sa mintim si sa fim mintiti pentru ca vorba noastra "adevarul doare".
Ai dreptate, ca si dumneata si Biblia spune ca adevarul ne va face "liberi". Hristos spune ca este "Calea, Adevarul si Viata"... Dar eu m-as opri la celebra si mult repetata replica a lui Jack Nicholson din filmul "A few good men"(1992): "You can't handle the truth!"

Ce te faci cand cei din jurul tau nu suporta, nu inteleg si nu apreciaza adevarul? Accepti crucea Golgotei ca si Hristos sau accepti tacerea ca si mine?
Ce te faci cand tu nu poti sa faci fata intensitatii adevarului? Lupti cu adevarul ca miile de neghiobi ai zilelor noastre (sperand sa-i dovedesti falsitatea)sau devi "pustnic" ca si mine?

Sa nu-mi spui ca pe dumneata nu te-a durut nicicand aflarea adevarului... Sau ca ai spus adevarul si asa ai facut mai mult bine decat rau.

Sa nu uitam ca "drumul spre iad e pavat cu intentii bune".
De ce sa spui adevarul cand cineva are nevoie sa fie mintit? De ce sa-i desprinzi din lumea lor de vis? De ce sa aduci suferinte cuiva spunandu-i adevarul?

Eu am spus candva unei prietene ca iubitul pe care il "slaveste" atat o inseala, i-am dat date concrete. Ce a facut ea? Dupa mai bine de doi ani este tot langa el... duc aceeasi viata falsa, dar spun tuturor ca "se iubesc". Eu cred ca ea nu va accepta nicicand adevarul, chiar daca acesta ar lovi-o peste fata.

Cand mi s-a spus ca prietena mea ma inseala in vazul lumii cu citez "ultimul nespalat", reactiile mele au fost ciudate. Desi era adevarat si eu simtisem ca ceva se intampla din vorbele si faptele ei... am preferat sa-l urasc pe "vestitor". Am incercat sa fac fata adevarului bucatica cu bucatica si inca ma mai doare si azi... Poate daca ma parasea si nu-mi spunea nimic, sau inventa ceva de convenienta treceam mai usor peste despartirea inevitabila. Insa m-a lasat sa devin prizonier al "demonului tradarii". Pot spune ca ma durea fizic rautatea cu care am fost tratat. Nu sunt barbatul ideal (desi lupt mereu ca sa fiu) si asta ma face "parasibil", dar am si eu suflet care nu merita sa fie calcat in picioare... Ori din momentul aflarii adevarului am avut numai de pierdut.

Adevarul te face liber pe masura ce-l descoperi singur. Pentru ca e adevarul "tau", inteles asa de tine... Poate ca altii il vad insa diferit! Si cred sincer ca si noi il vedem diferit cand ni-l spun altii!

Si vorba binecunoscutului cantec al lui Fergie, totul se rezuma la noi si la modul in care facem fata adevarului:
"I hope you know, I hope you know
That this has nothing to do with you
It's personal, myself and I
We've got some straightenin' out to do
...
The path that I'm walking
I must go alone
I must take the baby steps 'til I'm full grown, full grown"